Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Dâmboviţa a anunţat că a primit o sesizare că s-a pierdut o ştampilă de vot de la secţia nr.41 din Târgovişte.
”Ştiu că deja s-au deplasat la faţa locului organe ale Poliţiei care efectuează cercetări”, a precizat, în legătură cu acest aspect, locţiitorul BEJ Dâmboviţa, Doina Ştefan.
Şi reprezentanţii PSD au anunţat, într-un comunicat de presă, dispariţia ştampilei.
”Această faptă a fost sesizată de către reprezentanţii secţiei de votare. Partidul Social Democrat a formulat plângere către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa și Biroul Electoral Județean. Solicităm ca, în baza competenţelor atribuite de lege, să fie luate de urgenţă măsurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor şi pentru restabilirea ordinii de drept”, se arată în comunicatul PSD Dâmboviţa.
BEJ Dâmboviţa informează că, în total, până acum au fost depuse la Biroul Electoral Judeţean şase sesizări, toate din partea Alianţei PSD-UNPR-PC.
”Sunt şase sesizări depuse de Alianţa PSD-UNPR-PC în legătură cu turismul electoral, mită electorală şi un caz în care o persoană a fotografiat buletinul de vot. S-a decis în unanimitate de voturi în cadrul BEJ ca aceste plângeri să fie înaintate IPJ spre corectă soluţionare”, a mai spus locţiitorul BEJ Dâmboviţa, Doina Ştefan.
În opinia reprezentanţilor BEJ Dâmboviţa, la nivelul judeţului nu au fost înregistrate nereguli majore.
”Alegerile decurg, din punctul nostru de vedere în bune condiţii, potrivit dispoziţiilor legale”, susţine locţiitorul BEJ Dâmboviţa, Doina Ştefan.