Muzeul Comunismului (fosta unitate militară de la Gară) / Târgovişte – ghid de oraş

muzeu-comunism-01

Muzeul Comunismului a fost inaugurat, în septembrie 2013, la fosta unitate militară de la Gara Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu în 1989.

Denumirea oficială a Muzeului Comunismului este ”Metamorfozele unui loc al memoriei” şi funcţionează ca punct muzeal al Complexului Curtea Domnească Târgovişte.

muzeu-comunism-11

Încăperile muzeului au fost amenajate în aşa fel încât să arate ca în decembrie 1989. Astfel a fost amenajat Biroul comandantului, care a servit în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989 ca spaţiu pentru vizita medicală obligatorie, anterioară procedurilor judiciare care aveau să aibă loc în acea zi. O altă cameră amenajată este sala în care cuplul Ceauşescu şi-a petrecut ultimele patru zile şi trei nopţi, începând cu 22 decembrie, când la 19.30 au fost aduşi sub escortă de la Inspectoratul de Miliţie Dâmboviţa şi până în ziua procesului şi a punerii în aplicare a sentinţei. Vizitatorii pot vedea şi camera în care au fost judecaţi soţii Ceauşescu. În faţa fiecărei camere este o plăcuţă cu aceste explicaţii.

muzeu-comunism-07

De asemenea vizitatorii pot merge la zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. Directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina, a precizat că la începutul anilor ’90 acest zid a fost tencuit. Restauratorii complexului muzeal au decopertat o porţiune din zid şi se pot vedea urmele gloanţelor trase în 1989.

muzeu-comunism-03

”Într-adevăr zidul, unde s-a pus în practică sentinţa completului de judecată în 25 decembrie 1989, a suferit nişte modificări în timp, în sensul că, la un moment dat, nu ştiu exact perioada sau cine, s-a tencuit acel zid şi de asemenea imediat după anul 1990, 1991 dacă nu mă înşel, la Târgovişte s-a filmat o parte din pelicula ‘Revoluţia, punctul zero’ avându-l ca regizor pe Sergiu Nicolaescu şi atunci, în momentul filmărilor, intervenindu-se asupra zidului, în anumite zone fiind introduse capse care au explodat pentru a se da veridicitate momentului execuţiei”, declara în 2013, pentru Agerpres, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.

Acesta mai spus că, la momentul când s-a filmat pelicula regizată de Sergiu Nicolaescu, zidul era deja tencuit.

muzeu-comunism-10

Autorităţile judeţene au anunţat, încă de la inaugurarea Muzeului Comunismului, că se fac demersuri la Ministerul Apărării pentru a fi adus şi expus şi un TAB, similar celui cu care au fost aduşi soţii Ceauşescu la unitatea militară de la Târgovişte. Până în prezent acesta nu a fost adus. Autorităţile vor ca acesta să fie poziţionat exact unde a fost în decembrie 1989 în momentul când este filmată coborârea lui Nicolae Ceauşescu din TAB.

muzeu-comunism-12

Comandatul unităţii militare de la Târgovişte din 1989, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu – Andrei Kemenici declara, la inaugurarea punctului muzeal, că e un lucru bun că se poate vizita, toţi cetăţenii având dreptul să vină să vadă ce este aici şi a se informa cu privire la evenimentele din 1989.

”Cetăţenii din Târgovişte, dar chiar din toată ţara, au dreptul să vadă ce e aici, că nu e nimic secret. În al doilea rând, că cei care am fost aici, revoluţionarii, nu avem nimic de ascuns. Ştim că am făcut numai lucruri bune şi nu ne e ruşine cu nimic”, declara Kemenici.

Acesta spunea, la inaugurare, că ”scoaterea” lui Ceauşescu a fost un element important al Revoluţiei.

muzeu-comunism-06

”Suntem mândri că am participat la scoaterea lui (a lui Ceauşescu, n.r.)… Ce a însemnat scoaterea lui, cine poate spune? Vă spun eu. Cel mai important şi decisiv element, şi primul, scoaterea lui Ceauşescu, ăsta a fost obiectivul numărul unu al Revoluţiei. Cu Ceauşescu nu puteam merge mai departe. El trebuia scos. Noi l-am arestat, el nici nu a avut un telefon să vorbescă cu cineva, a fost izolat. Când eşti izolat nu mai ai putere. Ştiţi ce a însemnat asta? Le-am dat curaj tuturor românilor, cea mai îndepărtată localitate au făcut şi ei revoluţie că au auzit că Ceauşeştii sunt arestaţi. Pe 23 decembrie 1989 dimineaţa nu a mai fost o instituţie a statului, a partidului în funcţiune”, a mai spus Kemenici.

muzeu-comunism-05

Un alt eveniment de referinţă ce a avut loc la Muzeul Comunismului a fost lansarea cărţii ”Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu”, scrisă de comandorul în rezervă  Alexandru Popa. Lansarea de carte a avut loc în noiembrie 2013.

Autorul povesteşte cum a executat zborul care a transportat trupurile soţilor Ceauşescu de la Târgovişte la Bucureşti, dar şi alte momente de la revoluţie şi din viaţa cuplului dictatorial. La vernisaj au fost prezenţi foşti militari care au fost în decembrie 1989 în unitatea militară de la Târgovişte, când soţii Ceauşescu au fost aduşi aici şi apoi executaţi în urma unui proces.

muzeu-comunism-08

”După ce am aterizat pe platoul unităţii de la Târgovişte, generalul Stănculescu l-a luat de o parte pe ofiţerul paraşutist şi i-a spus : ‘dacă Tribunalul Militar îi va condamna la moarte, îi vom executa aici! Vor fi împuşcaţi deci şi doar în noi am încredere. Am nevoie de trei voluntari care să execute sentinţa! Care să fie ăştia, căpitane Ionel?”, scrie în carte Alexandru Popa.

Autorul evocă şi momentul execuţiei soţilor Ceauşescu.

muzeu-comunism-04

”L-am văzut pe Ceauşescu mergând cu demnitate la moarte şi l-am auzit strigând: Trăiască România Socialistă!. Trăiască România liberă şi independentă! Moarte trădătorilor!”, scrie comandorul în rezervă Alexandru Popa.

Încă de la inaugurarea muzeului, televiziuni din străinătate au dorit să filmeze locul execuţiei pentru a face reportaje sau documentare.

muzeu-comunism-09

”Au fost televiziuni din aproape toate ţările din Europa, din Franţa au venit mai multe canale TV, de asemnea din Rusia, agenţiile mari de presă din Europa, din Asia, a fost agenţia de presă chineză, de asemenea agenţia de presă niponă, New York Times la momentul inaugurării şi ulterior, chiar prin şeful biroului de la Bruxelles. Am avut mai multe transmisiuni în direct la radioul public din Israel. Interesul a fost foarte mare din partea opiniei publice. Mare parte au fost curioşi să vadă locul, apoi erau interesaţi dacă vom folosi asta, în special am fost întrebat de France-Presse şi France 2 au fost interesaţi dacă vom folosi într-un fel sau altul imaginea lui Nicolae Ceauşescu pentru a face turism aici şi, mai apoi, evident, au fost interesaţi şi de modul în care regimul comunist din România a căzut de de faptul că suntem singura ţară din blocul comunist unde conducătorul a sfârşit prin a fi executat, asta i-a interesat în special pe cei din televiziunea rusă”, a declarat directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina.

muzeu-comunism-13

Preţul biletului pentru vizitarea acestui punct muzeal este de şapte lei.

Conform directorului Complexului Muzeal Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina, cei care vin să viziteze acest loc sunt în special străinii.

muzeu-comunism-02

executie_ceausescu

Ghid de oraș” este o campanie stiriDB de promovare a orașelor dâmbovițene și a obiectivelor turistice ale acestora.
error: Conţinut protejat !!