Cauza apariţiei cearcănelor nu este oboseala sau lipsa somnului, precum se crede. Predispoziţia genetică afectează aspectul general al cearcănelor. Desigur, în condiţii de stres cearcănele se accentuează, însă persoanele cu cearcăne pronunţate pot da vina pe moştenirea genetică pentru apariţia şi aspectul lor.
Cercurile de culoare închisă din zona periorbitală se ivesc deoarece acolo pielea este mai subţire decât oriunde altundeva pe corp (pielea din jurul ochilor măsoară 0,5mm în timp ce pielea de pe faţă/gât măsoara 2mm). Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea se subţiază şi îşi pierde din elasticitate, zona de sub ochi este prima afectată de aceste schimbări şi astfel cearcănele devin şi mai vizibile.
Acestea pot avea un aspect foarte pronunţat din cauza hiperpigmentaţiei periorbitale, situaţie în care pielea produce mai multă melanină (pigmentul care determină culoarea pielii şi care este repsonsabil pentru bronzare.
Un alt aspect „care merge mână în mână” cu cearcănele este prezenţa pungilor de sub ochi, cauzate de retenţia de lichide, alergii ori consum excesiv de sare. Presiunea exercitată asupra pielii creşte, de aceea cearcănele ies şi mai mult în evidenţă, însă oboseala poate influenţa mult aspectul lor. Când organismul este istovit, producţia de cortizol creşte (hormonul stresului), fenomen care afectează apoi circulaţia sângelui, deci cearcănele sunt mai vizibile.
Alţi factori care contribuie la aspectul neplăcut al zonelor de sub ochi despre care vorbim sunt deshidratarea şi expunerea la razele UV, aceşti factori scăzând producţia de colagen şi elastină.