Mircea Duşa (ministrul Apărării): Continuăm programul privind realizarea transportorului blindat 8X8, la Moreni

Programul naţional ”Transportor blindat pentru trupe (TBT) 8×8” va continua, o să intrăm în discuţii şi cu parteneri externi pentru dotarea acestuia, a anunţat, marţi, la Târgovişte, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

tbt”Avem două transportoare la Moreni, unul care va intra în testări în următoarele două săptămâni, una din discuţii a fost chiar pe acest subiect,  şi este vorba de transportorul 8X8, continuăm acest program, o să intrăm în discuţii şi cu partenerii externi pentru a realiza celelalte elemente care trebuie să facă operativ acel transpotor, având în vedere că partea de carcasă a fost realizată şi corespunde cerinţelor tehnice pentru protecţia militarilor”, a precizat Duşa.

Programul naţional ”TBT 8×8”, prin care uzina Automecanica Moreni primeşte sprijin de la stat în construirea transportorului, a demarat în 2011.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a efectuat, marţi, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa, la Uzina Mecanică Mija, Automecanica Moreni şi Uzina de Produse Speciale Dragomireşti.

”Am fost astăzi (marţi, n.r.) în cele trei societăţi pentru a vedea ce posibilităţi de finanţare a activităţii de producţie au şi ce obiective trebuie să îşi stabilească Ministerul Apărării pentru anul viitor pentru a asigura comenzi şi unităţilor din judeţul Dâmboviţa. Am discutat la fiecare societate cu conducerea şi cu sindicatele din aceste societăţi şi vom găsi posibilităţi ca activitatea de producţie a acestor societăţi pentru MApN să fie una continuă şi pentru anul viitor astfel încât şi noi să satisfacem nevoile de modernizare şi de înzestrare a Armatei Române şi societăţile să îşi poată desfăşura activitatea economică în continuare”, a precizat ministrul Mircea Duşa.

DSC_0346

Acesta s-a referit la solicitări punctuale primite de la Uzina Mecanică Mija, Automecanica Moreni şi Uzina de Produse Speciale Dragomireşti.

”Cei de la Moreni sunt într-o situaţie mai specială şi mi-au solicitat comenzi de încă 500.000 de lei pentru acest an şi am să încerc să rezolv această solicitare a dânşilor, iar la celelalte societăţi comerciale să mai pun la dispoziţie elemente care vizează dezmembrarea şi delaborarea materialelor pe care Armata le are în dotare şi care sunt deja scoase din uz şi sunt fie casate, fie distruse atunci când e vorba de muniţie”, a spus ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Acesta a fost prezent şi la Casa Armatei din Târgovişte, clădire aflată într-o stare avansată de degradare şi pentru care preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, i-a propus un parteneriat astfel încât clădirea să fie renovată şi să devină funcţională.

DSC_0331

”Am venit şi la Casa Armatei din Târgovişte, o clădire istorică, pentru ca împreună cu domnul preşedinte al consiliului judeţean, cu prefectul, cu primarul municipiului să găsim o soluţie de reabilitare şi de punere în valoare a acestei clădiri pentru a fi folosită nu numai de militari ci şi de cetăţenii din Târgovişte şi din judeţ”, a mai spus ministrul Mircea Duşa.

error: Conţinut protejat !!