Ministrul USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, spune clar, după rezilierea contractului de lărgire la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte, că acesta nu va mai fi modernizat.
„Nu mai putem avea în România soluții de ani ’50-’60 în anul 2021. Pentru rutele aglomerate, drumurile naționale aglomerate, soluția nu mai este să lărgim aceste drumuri la patru benzi prin mijlocul satelor”, a spus Drulă.
Asta după ce lucrarea nu trebuia decât atribuită. Timp de 30 de ani s-au cheltuit zeci de milioane de lei (peste 100 de miliarde de lei vechi) pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice, costuri cu exproprieri pentru achiziţionarea terenurilor necesare lărgirii drumului. După ce totul a fost gata a venit ministrul USR şi a zis că lui nu i se pare bine. Şi nu se mai face.
Dâmboviţenii nu sunt afectaţi numai prin faptul că drumul până la Bucureşti este aglomerat, plin de gropi şi dureaza mai mult, dar şi prin afectarea indirectă a dezvoltării economice a judeţului. Numai la deschiderea fabricii Arctic de la Ulmi, guvernanţii au asigurat că DN 71 va fi modernizat şi lărgit, astfel camionele cu marfă să poată tranzita uşor judeţul. Aceeaşi promisiune a fost făcută încă din 2008 la înfiinţarea Centrului Tehnic Renault de a Titu, acolo fiind vorba de modernizarea DN7. Şi acest drum a rămas la stadiul de promisiune.
Acum ministrul USR Cătălin Drulă ne spune, aproape bătându-şi joc de cetăţeni, că se poate construi mai rapid şi la costuri mai mici alt drum de la Bucureşti la Târgovişte. Nu se ştie pe unde şi cum.
„Am susținut dintotdeauna că nu mai putem avea în România soluții de anii ’50-’60 în anul 2021. Pentru rutele aglomerate, drumurile naționale aglomerate, soluția nu mai este să lărgim aceste drumuri la patru benzi prin mijlocul satelor. Se poate construi la costuri mai mici și mai rapid făcând drumuri expres în afara localităților. Mă refer mai ales la zona de șes”, a spus Drulă.
Declaraţia vine după ce 30 de ani nu au fost în stare guvernanţii să lărgească un drum existent şi să toarne un strat de asfalt.
Potrivit ministrului, viitorul drum expres trebuie realizat de la Târgoviște și până în centura Capitalei, nu doar până la Bâldana.
„Este șes, este loc, nu are problemele pe care îl avea proiectul de lărgire. Lungimea estimată este de 60 de kilometri și un cost estimat un pic peste 200 de milioane de euro. Cred că legătura dintre București și Târgoviște merită un drum modern. Dacă facem un drum de anii ’50, va rămâne zeci de ani de-acum încolo. Ne vom lua un scurt răgaz să facem un caiet de sarcini mult mai bun decât ce s-a făcut până acum”, a mai spus Drulă.
Nu a spus ministrul Drulă ce se întâmplă cu banii care au fost alocaţi pentru lărgirea şi modernizarea DN 71 Bâldana-Târgovişte, pentru că investiţia era finanţată cu 120 de milioane de euro. A fost atribuită, iar contractul a fost reziliat de CNAIR din cauză că firma câştigătoare nu a constituit garanţia de bună execuţie.