Site icon stiriDB

Ministrul Deneş: Decolmatarea lacului de acumulare de la Pucioasa, soluţia pentru problema alimentării cu apă din zonă

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat, vineri, la Târgovişte, că a discutat cu autorităţile locale soluţii pentru rezolvarea problemei alimentării cu apă potabilă a oraşului Pucioasa şi a localităţilor învecinate.

”Noi completăm soluţia propusă de primarul de la Pucioasa cu proiectul pe care îl avem în derulare, pe POIM. Proiectul are valoarea de 4,4 milioane de lei, a fost postat pe SEAP la data de 15 martie 2018 şi este în validare. Sigur, urmează toate etapele, de SF (studiu de fezabilitate, n.r), PT (proiect tehnic, n.r.) şi tot ce trebuie să se deruleze conform legii, dar până atunci soluţia care a fost propusă la întâlnirea de la Pucioasa este una viabilă, care va duce la final într-un timp scurt de a avea cetăţenii apă potabilă la dispoziţe ca soluţie alternativă până când acest proiect se va finaliza”, a spus ministrul Deneş.

Soluţia propusă de primarul din Pucioasa, Constantin Ana, a fost alimentarea din conductele unei societăţi comerciale private din zona Fieni, MHC Water Power, prin realizarea unei aducţiuni de aproximativ 3 km până la Staţia de tratare de la Pucioasa. Această apă, care provine din zona montană (acumulările Dobreşti şi Gâlma), este net superioară calitativ apei din baraj.

Soluţia a mai fost enunţată şi în trecut, dar proiectul nu a demarat, autorităţile lovindu-se de problema traversării terenului pentru realizarea conductei. Ministrului Deneş i s-a cerut sprijin în deblocarea situaţiei prin asigurarea unei forme juridice pentru traversarea terenului care e domeniul public al statului, aflat în administrarea A.N. Apele Române.

Investiţia ar urma să coste, la o evaluare provizorie, aproximativ 2,5 milioane de lei, fonduri care vor fi asigurate de Primăria Pucioasa şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Acum doi ani locuitorii din Pucioasa, Doiceşti, Brăneşti, Vulcana Pandele şi Vulcana Băi au fost avertizaţi că apa furnizată prin sistemul public de alimentare nu este potabilă.  Compania de apă Târgovişte Dâmboviţa a anunţat atunci că s-au descoperit încărcări microbiologice în apa brută a Barajului Pucioasa, de unde se face alimentarea sistemului public de furnizarea a apei. De atunci se fac verificări frecvente privind potabilitatea apei din zonă.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a efectuat, vineri, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa, a mers la Lacul Bolboci, la barajul lacului de acumulare din Pucioasa, iar la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa s-a întâlnit cu autorităţi locale.