Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a anunțat că i-a lăsat premierului Mihai Tudose demisia sa de la conducerea MApN.
„Am lăsat o demisie, urmează ca primul-ministru să o aprecieze”, a anunțat marți Țuțuianu, la Antena 3.
El a invocat „proasta comunicare” pe subiectul plății sumelor aferente soldelor/salariilor de la nivelul MApN.
Eu am recunoscut în fața premierului că am greșit și în comunicarea cu domnia sa, pentru că nu l-am informat în timp util de această situație, și în al doilea rând că n-am comunicat în cursul zilei de astăzi cu presa (…) datorită programului, nu din alte motive. (…) I-am spus că, dacă asta e o soluție care repară lucrurile, eu mi-o asum pentru că sunt un om serios. Mi-a spus că această analiză o face domnia sa”, a arătat Țuțuianu.
Ministrul Apărării a precizat că a avut, marți, o întâlnire cu șeful Executivului, în care premierul i-a reproșat modul în care a comunicat în privința salariilor și drepturilor personalului din sistemul militar.
„A fost o întâlnire în cadrul căreia eu am precizat premierului care sunt chestiunile tehnice care au condus la această situație. Domnia sa mi-a reproșat lipsa de comunicare și cu dânsul, dar și cu presa”, a explicat Țuțuianu.
Potrivit ministrului Apărării, nu există probleme de natură financiară privind plata salariilor din sistemul militar.
„Sunt chestiuni tehnice, care sunt generate de (…) art. 18, alin. 4 din Legea responsabilității fiscal-bugetare. Practic acest text nu ne-a permis să transferăm bani din cheltuielile de personal din trimestrul IV în trimestrul III și să rezolvăm, la data de 15, toate problemele care țin de salarii și alte drepturi ale personalului din sistemul militar. (…) Pe data de 15 septembrie, plătim salariile aferente lunii august, iar norma de hrană despre care vorbim este aferentă lunii septembrie. Toate aceste drepturi vor fi plătite în cadrul lunii septembrie, nu există niciun fel de probleme cu alocările financiare. Chestiunile sunt strict tehnice și cei de la Direcția de specialitate din cadrul ministerului, într-o manieră să spunem funcționărească, au solicitat un anumit comportament fiscal tuturor unităților din subordine”, a mai spus ministrul Apărării.