Militari şi jandarmi din Dâmboviţa trimişi în zona A1 unde este blocajul rutier, pentru a acorda sprijin
Două autospeciale ale Armatei cu militari, dar şi efective de jandarmi din Dâmboviţa au plecat în zona A1, unde este un blocaj rutier, iar o Ambulanţă este prinsă în acest blocaj şi nu poate transporta şase răniţi la spital, a declarat comandantul Garnizoanei Târgovişte, colonel Nicolae Antonie.
”Am trimis două autospeciale DAC 665T cu câte 10 militari cu pături cu ceaiuri, echipaţi pentru a sprijini, dacă e cazul, la deszăpezirea oamenilor şi maşinilor care sunt în zona respectivă. Acum cinci minute am aflat că ar fi şi o ambulanţă cu şase pacienţi”, a precizat comandantul Garnizoanei Târgovişte, colonel Nicolae Antonie.
Acesta a spus că se va interveni şi la deblocarea ambulanţei, eventual să fie luaţi pacienţii şi transporţi la cel mai apropiat spital.
”Avem o ambulanţă care a intervenit la un accident pe Autostrada 1, la kilometrul 52, are şase pacienţi cu leziuni minore. Toţi vor fi transportaţi la Spitalul Găeşti. Sunt alte maşini care nu permit deplasarea ambulanţei, ambulanţa nu este înzăpezită, are carburant suficient. Pacienţii sunt în stare bună, unul singur are ceva probleme mai accentuate faţă de ceilalţi, dar nu grav. Sunt blocaţi de aproximativ o oră. Da, în ajutor au plecat cei de la Armată şi Jandarmerie”, a declarat directorul tehnic al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, Ciprian Oprescu.