Microbuze pentru elevii din 17 şcoli din Dâmboviţa
Microbuze şcolare noi vor fi alocate în această vară în 17 localităţi din mediul rural din judeţul Dâmboviţa.
”Am avut 29 de solicitări de microbuze, în prima etapă, adică în perioada iulie-septembrie. Vom primi 17 microbuze pentru localităţile: Bărbuleţu, Braniştea, Buciumeni, Bucşani, Cornăţelu, Dragomireşti, I.L. Caragiale, Lucieni, Mătăsaru, Nucet, Ocniţa, Răscăeţi, Tărtăşeşti, Tătărani, Vişina, Vişineşti şi Vulcana Băi”, a afirmat Ţuţuianu.
Acesta a adăugat că până la sfârşitul anului, vor mai fi alocate judeţului Dâmboviţa alte 10 microbuze şcolare noi.
”În etapa a doua, care estimăm că se va desfăşura în perioada octombrie-decembrie, estimarea este făcută ţinând cont de faptul că este o procedură de achiziţie publică în curs, vor primi microbuze încă 10 localităţi, repectiv Bezdead, Cândeşti, Corbii Mari, Petreşti, Pietroşiţa, Răzvad, Runcu şi Vârfuri”, a susţinut preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Microbuzele sunt alocate în baza unei ordonanţe de guvern privind transportul elevilor din mediul rural.
”Sunt şi două solicitări, de la oraşele Pucioasa şi Răcari, care sunt neeligibile, pentru că actul normativ, OG 12/04.07.2013 prevede acest program ca fiind destinat exclusiv comunelor, nu şi oraşelor care au sate aparţinătoare şi unde cred şi eu că ar fi justificat să găsim soluţia de finanţare a solicitărilor. Rămâne să vedem dacă se va iniţia un demers de modificare a ordonanţei pe acest subiect”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Premierul Victor Ponta a înmânat, miercuri, la sediul Guvernului, cheile primelor 100 de microbuze şcolare edililor primăriilor incluse în proiectul derulat de Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale privind transportul elevilor din mediul rural.
Costul unui microbuz se ridică la 26.933 euro cu TVA, finanţarea proiectului fiind asigurată în baza sumelor obţinute din vânzarea de certificate verzi. Microbuzele de fabricaţie Opel au propulsie asigurată cu motoare Diesel, norme de poluare Euro 5, sistem de direcţie de tip servoasistat, sistem de frânare ultramodern, cu asistenţă la frânare de urgenţă, sistem de antipatinare a roţilor, sistem electronic de control al stabilităţii.