PDL Dâmboviţa va organiza joi, începând cu 16.30, un marş de protest împotriva taxelor şi impozitelor introduse de Guvernul Ponta, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PDL Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu.
Marşul se va derula pe traseul: Casa Sindicatelor, Bulevardul Libertăţii, platoul Prefecturii, Bulevardul Mircea cel Bătrân şi înapoi la Casa Sindicatelor.
”Este cunoscută poziţia noastră cu privire la proiectul de buget şi taxele promovate de Guvernul Ponta-Dragnea. Sunt taxe şi accize care vor îngenuchia mediul de afaceri şi populaţia, dar care vor alimenta puşculiţa campaniilor electorale viitoare ale coaliţiei de guvernământ. Banii nu se duc la sănătate, învăţământ ci în bugetul ministerului lui Dragnea, care îi va împărţi direcţional baronilor locali”, a spus purtătorul de cuvânt al PDL Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu.
La această acţiune de protest sunt anunţaţi să participe 500 de membri ai PDL Dâmboviţa.
”Acţiuni de protest vor avea loc în toată ţara şi este modul în care atragem atenţia opiniei publice că stânga socialistă nu numai că frânează dezvoltarea economică a României, dar şi-a propus să îngroape fiecare român, individual, introducându-i noi taxe şi impozite”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PDL Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu.