Marius Badea (profesor la Universitatea Valahia Târgovişte), nou membru al CNA
Mihail Marius Badea, profesor la Universitatea Valahia Târgovişte, a devenit membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce Valentin-Alexandru Jucan a demisionat.
Decizia lui Valentin Jucan vine cu aproximativ o lună înainte ca acesta să ajungă la finalul mandatului său de șase ani din CNA, care s-ar fi împlinit pe data de 28 februarie 2018. Locul lui Jucan va fi preluat pentru scurta perioadă care a mai rămas de către supleantul său, Mihail Marius Badea.
Marius Badea a lucrat la Radio Minisat Târgovişte în perioada 1995 – 2002 şi a fost director al postului.