Manifestările de 1 iunie de la Târgovişte, amânate din cauza vremii
Manifestările organizate de Primăria Târgovişte sub titulatura ”1 iunie în familie” au fost amânate pentru weekendul viitor, din cauza vremii nefavorabile.
Concursul pe cartiere, la care participă 144 de târgovişteni, cu vârste între 7 şi 65 de ani, are premii de la 200 la 500 de lei. Sunt 12 echipe, reprezentând cartiere ale Târgoviştei, fiecare membru al echipei câştigătoare va primi câte 500 de lei, cei care se clasează pe locul 2 câte 300 de lei, iar cei de pe locul 3 câte 200 de lei.
Au fost trase la sorţi culorile cu care vor participa la competiţie echipele:
-centru – albastru
-CFR – violet
-micro3 – bleumarin
-micro4 – bleu
-micro5 – verde
-micro6 – gri
-micro9 – portocaliu
-micro11- kaki
-micro12 – grena
-micro2 şi Suseni – roz
-Matei Voievod – galben
-Aleea Trandafirilor – roşu
Concursul va avea loc în Parcul Chindia şi va avea probe diferite pentru fiecare categorie de vârstă.
Recital de fanfară, momente artistice susţinute de copii, spectacole de teatru fac parte din manifestările pregătite de autorităţi pentru a marca Ziua Copilului.