Mai mulţi saci cu scrisori au fost găsiţi în subsolul unui bloc din Pucioasa
Un fost factor poştal este cercetat de Poliţie, după ce joi au fost găsiţi mai mulţi saci cu corespondenţă în subsolul unui bloc din localitatea dâmboviţeană Pucioasa, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pucioasa au fost sesizaţi cu privire la faptul că în subsolul unui imobil, din localitate, se află abandonaţi mai mulţi saci cu corespondenţă poştală. O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care au fost depistaţi şase saci ce conţineau corespondenţă specifică unităţilor poştale, emisă în perioada 2011-2012”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.
Poliţiştii au stabilit că un bărbat de 50 de ani, factor poştal până la sfârşitul anului 2012, nu a livrat acea corespondenţă către beneficiari.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.