Proprietara casei a sunat la 112.
”O femeie în vârstă de 56 de ani, din Târgovişte, ne-a sesizat că a găsit mai multe arme în podul casei, în Bezdead, în timp ce se efectuau lucrări de renovare la clădire. Au fost găsite două puşti, o ţeavă de puşcă, şase revolvere şi două pistoale, toate construite artizanal”, a declarat, pentru stiridb.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Alexandra Niculae.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare de la Poliţie. Armele au fost ridicate în vederea cercetărilor şi a efectuării unei expertize, care va stabili dacă sunt sau nu în stare de funcţionare.
Se pare că armele sunt din al Doilea Război Mondial şi au fost ascunse, până acum, în podul casei din Bezdead.