Mai multe active ale Termoelectrica, care includ centrala termoelectrică Doiceşti şi staţia intermediară de comprimare din comuna Aninoasa (judeţul Dâmboviţa), au fost vândute unei firme cu acţionariat din Cehia la preţul de 60,89 milioane lei (13,8 milioane euro), scrie Mediafax.
„Activul, format din centrala termoelectrică Doiceşti (judeţul Dâmboviţa), staţia intermediară de comprimare din comuna Aninoasa (judeţul Dâmboviţa), un apartament de serviciu, situat în municipiul Târgovişte (judeţul Dâmboviţa) şi imobile de tip rezidenţial şi club, situate în comuna Moroeni (judeţul Dâmboviţa), a fost vândut cu respectarea legislaţiei în vigoare, privind privatizarea societăţilor comerciale şi a prevederilor dosarului de prezentare aprobat de Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie din cadrul Departamentului pentru Energie al Guvernului României”, se arată într-un comunicat al lichidatorului companiei, Muşat & Asociaţii Restructuring & Insolvency.
Respectivele active au fost adjudecate la preţul de 60,89 milioane lei, fără TVA, de firma European Energy Communications SRL.
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma cumpărătoare este deţinută de European Communications SRO, înregistrată în Cehia (80%) şi două persoane fizice, Ion Cebuc (6,67%) şi Ioan Liviu Popescu (13,33%). Administratorul European Energy Communications este Lysenko Tamara, cu cetăţenie ucraineană.