Reprezentanţi ai PSD Dâmboviţa, candidaţi la consiliul judeţean şi Primăria Lunguleţu, au participat, miercuri, la o întâlnire cu oameni de afaceri şi producători agricoli în Lunguleţu, în vederea realizării unui depozit de legume şi a unei fabrici de amidon în zonă.
Cunoscută pentru producţia de cartofi şi varză, Lunguleţu este o comună care se confruntă cu problema vânzării producţiei. Oamenii spun că li se strică deseori marfa pentru că nu au cumpărători sau că preţurile scad atât de mult la producători încât ies în pierdere.
„Acum preţul cartofilor este între 0,3 şi 0,8 lei pe kilogram. Încercăm să pornim de la un preţ mai mare să avem de unde scădea, că aşa este comerţul. Rămânem des cu marfa nevândută, ni se strică producţia”, spune un vânzător de cartofi din Lunguleţu.
Acesta, ca şi alţii din comună, este reticent cu privire la o asociere cu alţi producători.
Autorităţile, pe de altă parte, susţin că dacă nu se asociază producătorii, dacă nu se construieşte un depozit în zonă, oamenii vor rămâne cu marfa nevândută şi li se va strica prin curţi la fel ca în anii anteriori.
„Tema noastră este implementarea, realizarea, construirea în localitatea noastră a unui centru de colectare legume şi oportunitatea realizării unei fabrici de amidon. Este un lucru extrem de important, avem nevoie de aşa ceva, este salvarea localităţii noastre”, spune Ionuţ Lăscaie, candidatul PSD la funcţia de primar al comunei Lunguleţu.
La întâlnirea de miercuri au fost prezenţi şi doi vicepreşedinţi ai Camerei de Comerţ România-China, Cornel Vişoianu – vicepreşedinte Executiv, candidat pentru un post de consilier judeţean în Dâmboviţa, şi Richard Wang – secretar executiv.
„Am stabilit câteva puncte de interes pentru zona de sud a judeţului. În primul rând, ne aducem aminte, în ultimii 10 ani, tot vorbim în această zonă de un depozit de prelucrare şi sortare a legumelor. Nici până în ziua de astăzi nu îl avem. Aici vorbim de localitatea Lunguleţu, dar şi de altele din sudul judeţului: Slobozia Moară, Odobeşti, Brezoiaele şi dacă mergem în partea cealaltă ajungem până la Băleni. Discutam acum patru ani de un depozit pe o suprafaţă de 50 de hectare. Vă spun că acel depozit nu a fost realizat, Guvernul PSD când ministru al Agriculturii era domnul Daea a pornit această investiţie, acest proiect este blocat. Noi astăzi am discutat de un proiect, de un depozit pe o suprafaţă mai mică şi să găsim aici terenul necesar să amplasăm acest depozit. În al doilea rând, pentru producători dorim să realizăm căile privind infrastructura rutieră. …Şi nu în ultimul rând, noi parlamentarii vrem să iniţem un proiect de lege prin care vrem să extindem programul Rabla pentru tractoare şi utilaje agricole, proiect pe care noi cei din PSD l-am gândit”, a spus deputatul Corneliu Ştefan, candidat pentru preşedinţia CJ Dâmboviţa.
Material realizat la comanda PSD Dâmboviţa
Cod unic mandatar financiar 21200019