Site icon stiriDB

Liberalii dâmboviţeni au lansat lampioane pentru a marca 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Organizaţia de tineret a PNL Dâmboviţa, cluburile studenţeşti liberale Târgoviste, alături de organizaţia municipală PNL Târgovişte au sărbătorit, joi, 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România, acţiunea fiind marcată prin lansarea a 96 de lampioane.

Lampioanele au fost roşii, galbene şi albastre.

”Se împlinesc 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Este vorba de prima provincie istorică care s-a realipit ţării după dezastrul militar al primului război mondial. Pentru că Târgoviştea are o legătură spirituală puternică cu Basarabia prin studenţii de peste Prut, aflaţi în număr mare în municipiul nostru, am dorit să marcăm simbolic această importantă dată din istoria României”, a precizat preşedintele PNL Târgovişte, Gabriel Cristache.

La eveniment au participat şi tineri basarabeni, studenţi ai Universităţii Valahia din Târgovişte, dar şi membri şi simpatizanţi PNL.

”Republica Moldova aparține Europei, iar noi suntem datori să sprijinim realizarea de facto a acestui deziderat. România și Republica Moldova trebuie să aibă același destin, ca țări membre ale Uniunii Europene.”,  a precizat cu acest prilej preşedintele TNL Dâmboviţa, Adrian Mocanu.

În mijlocul zecilor de tineri care au participat la această acţiune a fost prezent şi liderul PNL Dâmboviţa, Mihail Volintiru.