Site icon stiriDB

Jean Popescu: Nu-mi convine deloc că sunt în funcţia de preşedinte al PDL Dâmboviţa (audio)

Preşedintele interimar al PDL Dâmboviţa, Jean Popescu, spune că nu îi convine că este în această funcţie şi că ar fi preferat să dedice cât mai mult timp chirurgiei.

„Nu-mi convine deloc că sunt în funcţia asta pentru că mie îmi place să fac chirurgie, dar în acelaşi timp mă gândesc la câţi ani… 23 de ani şi vreo cinci luni în Partidul Democrat Liberal… şi să-l las aşa să fie destrămat… Să zicem aşa, parcă nu mi se pare corect”, a declarat Jean Popescu.

Acesta este medic de profesie şi a fost şeful secţiei de chirurgie a Spitalului Judeţean Târgovişte.

Jean Popescu spune despre PDL că va creşte în sondaje în primăvară.

„Cu toate previziunile sumbre partidul se menţine undeva la 18%, deocamdată, când oamenii au început să înjure pe la colţuri şi pe sub masă USL-ul, dar în curând, în câteva luni, spre primăvară, suntem convinşi că ajungem la 23-24% şi prin faptul că chiar ne preocupă viaţa oamenilor şi prin propunerile pe care le avem noi, dar şi prin faptul că românul votează, de regulă, pentru ce rău fac alţii, nu pentru ce bine vor face viitorii”, a afirmat Jean Popescu.

Acesta a fost numit interimar la conducerea PDL Dâmboviţa în luna iulie.

Jean Popescu a mai fost preşedinte interimar al PDL Dâmboviţa, în perioada campaniei electorale de la alegerile parlamentare de anul trecut, când, pe perioada campaniei, Florin Popescu s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al organizaţiei.

În anul 2005, Jean Popescu a fost prefect de Dâmboviţa.