Iulian Brezeanu (Mişcarea Populară): Dacă Florin Popescu pleacă din PDL îl aşteptăm la noi la partid
Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Dâmboviţa, Iulian Brezeanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că dacă deputatul Florin Popescu ar pleca din PDL este aşteptat să se alăture PMP.
Brezeanu a fost întrebat de jurnalişti despre o posibilă venire a lui Popescu la Mişcarea Populară.
”Dacă va pleca din PDL, eu şi colegii mei din Mişcarea Populară Dâmboviţa l-am invita să vină alături de noi”, a răspuns Iulian Brezeanu.
Acesta a adăugat că nu are, până acum, vreun indiciu despre o plecare a lui Florin Popescu din PDL.
”Asta şi-o doresc unii de la PDL Dâmboviţa, dar după cum vedeţi Florin Popescu nu a plecat de la PDL. Nu va pleca nici până la alegerile pe care le va avea PDL, am înţeles la debutul lunii decembrie, chiar s-ar putea să candideze acolo. Pe de altă parte, Florin Popescu nu va renunţa la politică. Dacă va avea un eşec în PDL şi atunci, dacă la un moment dat va considera că proiectul lui politic din PDL s-a terminat, nu spun că nu ne-ar face plăcere să vină la Mişcarea Populară.
Dar, lucrurile sunt mai complicate ca la prima vedere. Nu avem indicii, la momentul acesta, că Florin Popescu s-ar îndrepta spre Mişcarea Populară”, a precizat vicepreşedintele PMP Dâmboviţa, Iulian Brezeanu.
Acesta a adăugat ”Florin Popescu este un om cu un potenţial politic departe de a-l fi epuizat”.
Brezeanu s-a referit şi la venirea de la PDL în PMP Dâmboviţa a coordonatorului filialei judeţene, Adrian Chiţescu.
”Venirea domnului Chiţescu nu a fost un complot în PDL, a fost o decizie personală a domnului Chiţescu legată şi de nişte nemulţumiri personale legate de modul cum evoluează PDL dâmboviţa la momentul acesta. A ales nu să se retragă ci să opteze pentru o altă construcţie politică. Avea o poziţie destul de bună, era consilier judeţean, era în Biroul Interimar Judeţean, rezistase primei epurări”, a afirmat Brezeanu.