ISU Dâmboviţa: Un cetăţean a sunat la 112 şi a anunţat că a văzut un leu în Târgovişte
Un cetăţean a sunat la 112, joi, şi a anunţat că a văzut un leu în cartierul Priseaca din Târgovişte, în apropierea unei benzinării, a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej.
„A fost un apel la 112 al unui cetăţean care a spus că a văzut leul. L-am întrebat de mai multe ori pentru a ne asigura că este vorba despre un leu. NU avem la acest moment vreo informaţie de la Grădina Zoologică că ar fi scăpat de acolo un leu. Mai aveam cunoştinţă de o persoană care deţine un leu, am luat legătura şi spune că leul este în cuşcă”, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej.
Conform acestuia, au fost alertaţi reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi au fost trimişi jandarmi în zona unde a fost văzut leul. De asemenea a fost trimis, preventiv, şi un echipaj SMURD în acea zonă.
„A fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (leu) în municipiul Târgovişte, cartier Priseaca, zona staţia Peco Helena! Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta”, se arată în mesajul RO-ALERT emis de ISU Dâmboviţa.
(foto:arhivă)