Vicarul eparhial Ionuț Ghibanu a fost ales, joi, preşedinte al filialei de Cruce Roșie Dâmbovița, la adunarea generală a fo’ilialei ce a avut loc la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia.
”Întâlnirea a fost prezidată de Raul Pavelescu, directorul filialei județene de Cruce Roșie Dâmbovița, pe ordinea de zi a ședinței aflându-se: prezentarea bilanțului organizației pe ultimii doi ani, alegerea comitetului filialei județene de Cruce Roșie Dâmbovița, a comisiei de cenzori și a candidaților pentru Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, precum și a președintelui organizației, în persoana vicarului eparhial, Ionuț Ghibanu”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.