Ionuţ Eduard Beju, director interimar la Eco Sal 2005 Târgovişte

Ionuţ Eduard Beju, director interimar la Eco Sal 2005 Târgovişte

Consilierii locali din Târgovişte au aprobat, luni, numirea ca interimar la conducerea societăţii Eco Sal 2005 a lui Ionuţ Eduard Beju.

Acesta are 36 de ani, este inginer silvic, a absolvit Universitatea Transilvania Braşov. În CV-ul său scrie că are un master în curs şi că cel mai recent loc de muncă a fost inginer la Ocolul Silvic Ialomicioara SRL.

Propunerea directorului  interimar a venit din partea Executivului Primăriei Târgovişte şi a fost aprobată de consilierii locali.

Fostul director al Eco Sal 2005 Târgovişte, Cătălin Pană, şi-a înaintat demisia, intenţionând să plece în Canada.

Eco Sal 2005 a fost înfiinţată în 2005, prin transformarea Direcţiei de salubritate din cadrul Primăriei Târgovişte în societate comercială.

Unic acţionar al Eco Sal 2005 este Consiliul Local Târgovişte. Obiectul de activitate al societăţii este lucrări de amenajare şi întreţinere spaţii verzi din Târgovişte.

Pe pagina de internet a societăţii este postat un anunţ privind selecţia directorului general al Eco Sal 2005 Târgovişte. Cerinţele coincid exact cu cele ale celui propus interimar: ”vechime în muncă în specialitatea horticultură sau silvicultură de cel puţin 7 ani; experienţă într-o funcţie de conducere a unei întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate horticultură sau silvicultură, de cel puţin 5 ani”.

error: Conţinut protejat !!