O suprafaţă de teren de circa 4.000 de metri pătraţi, situată la intrarea în satul Puntea de Greci din comuna Petreşti, precum şi trei gospodării au fost inundate, în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă.
”La faţa locului s-au prezentat lucrători din cadrul postului de Poliţie Petreşti, reprezentanţi ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Petreşti şi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petreşti care acţionează cu ajutorul unor motopompe pentru evacuarea apei”, se arată într-un comunicat al Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, remis vineri.