Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa a luat decizia ca, începând de joi, să scurteze orele de curs în şcolile din Târgovişte care nu sunt racordate la niciun sistem de încălzire, a declarat purtătorul de cuvânt al IŞJ Dâmboviţa, Mihaela Anton.
Măsura este luată în 18 unităţi de învăţământ din Târgovişte şi va fi valabilă până la montarea de centrale termice în aceste şcoli.
Orele de curs au fost scurtate cu cinci minute, la fel şi pauzele sunt mai scurte, asta ca elevii să stea mai puţin timp în clasele neîncălzite. Măsura a fost luată, după ce mai mulţi părinţi şi cadre didactice au ridicat problema frigului din clasele de curs.
Municipiul Târgovişte a renunţat, din acest an, la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, după ce Termica nu a mai putut, din luna mai, din cauza situaţiei financiare, să furnizeze niciun serviciu. Consilierii locali au hotărât montarea de centrale termice de bloc în unităţile de învăţământ, în blocurile ANL şi cele sociale. La acest moment procesul de montare de centrale este în diferite etape: de atribuire contracte sau de execuţie lucrare.