Iancu Caracota (PNL): Cer premierului să comunice imediat efectele negative ale pestei porcine
Senatorul PNL Iancu Caracota îi cere premierului Viorica Dăncilă să comunice „imediat” efectele economice negative ale pestei porcine africane iar preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, îi solicită explicaţii publice privind respingerea cererii liberalilor de convocare a unei sesiuni extraordinare în scopul constituirii unei comisii de anchetă pe această temă.
„Solicit premierului Viorica Dăncilă să comunice imediat efectele economice negative ale acestei maladii! Solicit preşedintelui PSD Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, să dea explicaţii publice de ce solicitarea PNL de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei – ce avea ca scop şi constituirea unei comisii de anchetă privitoare la efectele pestei porcine africane – a fost respinsă”, precizează Caracota într-un comunicat remis duminică.
El menţionează că a doua fermă de porci ca mărime din Europa, aflată în judeţul Brăila, a fost afectată de pesta porcină africană, urmând ca 140.000 de animale să fie eutanasiate şi incinerate. „Această realitate se întâmplă pe fondul unei totale iresponsabilităţi a autorităţilor centrale care au luat măsuri primitive de stopare a epidemiei, precum arderea culturilor, fără a pune în aplicare strategia Comisiei Europene privind combaterea pestei porcine africane”, susţine Caracota.
Potrivit senatorului, România se pregătea să recupereze o serie de pieţe de desfacere a cărnii din UE şi din afara spaţiului european, „însă această şansă a fost stopată de lipsa de responsabilitate a autorităţilor române”. El consideră că ministrul agriculturii, Petre Daea, şi şeful ANSVSA, Geronimo Brănescu, trebuie să-şi dea „urgent” demisia pentru „dezastrul de necontrolat în care a ajuns producţia de carne de porc”.
Caracota atrage atenţia că anul agricol 2018 va fi unul cu mult mai slab decât 2017, ceea ce va duce la scăderea exporturilor, la creşterea importurilor şi, în consecinţă, la creşterea preţurilor pentru alimentele de bază. „Cu un an agricol slab şi cu o industrie a cărnii de porc pusă pe butuci, economia românească cu siguranţă va avea de suferit”, subliniază el.