Iancu Caracota, ales preşedinte PDL Târgovişte; Ciprian Prisăcaru şi-a retras candidatura

Iancu Caracota, ales preşedinte PDL Târgovişte; Ciprian Prisăcaru şi-a retras candidatura

Fostul prefect de Dâmboviţa Iancu Caracota a fost ales, joi seara, preşedinte al PDL Târgovişte, după ce contracandidatul său, Ciprian Prisăcaru, şi-a retras candidatura în urma scandalului de la conferinţa de alegeri..

”Menționăm că dl Ciprian Prisăcaru, candidat pentru funcția de președinte al BPL Târgoviște, și-a retras candidatura chiar înaintea începerii procesului de vot”, se arată într-un comunicat, remis joi seara, de PDL Dâmboviţa.

În document sunt anunţaţi cei care au obţinut o funcţie de conducere, la alegerile de joi:

[spoiler title=”Conducere PDL Târgoviște” open=”yes” style=”fancy” icon=”plus-circle”]1. Caracota Iancu – Președinte

2. Moțoc Honorius – Prim-vicepreședinte

3. Dumitrescu Claudiu – Prim-vicepreședinte

4. Iancu Avram – Secretar general

5. Crăciun Ozana Gabriela – Secretar general adjunct

6. Păun Alina Maria – Secretar general adjunct

7. Matei Gheorghe – Vicepreședinte

8. Bărbulescu Cătălin – Vicepreședinte

9. Dobre Daniela – Vicepreședinte

10. Ion Neli – Vicepreședinte

11. Albu Liliana – Vicepreședinte

12. Stan Adrian Mihail – Vicepreședinte

13. Pantea Viorel – Vicepreședinte

14. Dumitru Liliana – Vicepreședinte

15. Gherghescu Constantin – Vicepreședinte

16. Honciu Vasilica – Secretar executiv

17. Dumitrache Aurora – Secretar executiv

18. Mărculescu Iuliana – Secretar executiv

19. Olaru Violeta Elena – Secretar executiv

20. Chiru Andi – Secretar executiv

21. Niculae Sebastian Toma – Secretar executiv

22. Tică Dan Alexandru – Secretar executiv

23. Hack Eduard Florentin – Secretar executiv

24. Vasilescu Camelia Mihaela – Trezorier[/spoiler]

”Ne cerem scuze delegaților și invitaților PDL, care în această seară au fost agresați, înjurați, scuipați și umiliți de către un grup huliganic, care nu are nimic de-a face cu valorile democrației și cu principiile pe care ar trebui să se bazeze un stat european. Regretăm faptul că acest grup a fost incitat tocmai de către fostul președinte al Organizației PDL Dâmbovița, Florin Popescu, și de către primarul municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga, suspendat din calitatea de membru PDL până la rezolvarea problemelor penale în justiție”, se mai arată în comunicatul PDL Dâmboviţa.

Conducerea organizaţiei judeţene spune că va acorda asistenţă juridică celor care vor formula acţiuni în instanţă, în urma scandalului de la alegerile PDL Târgovişte.

”Îi asigurăm pe membrii PDL care au fost agresați fizic și injuriați că le vom acorda asistență juridică în instanță, de îndată ce vor formula plângerile penale corespunzător măsurii în care au fost afectați”, se mai arată în comunicatul PDL Dâmboviţa.

În document se spune că ”în ciuda tuturor acestor acțiuni, ședința de alegeri a fost ținută statutar”.

Poliţiştii dâmboviţeni au întocmit două dosare penale pentru lovire şi au aplicat mai multe sancţiuni, după ce la conferinţa de alegeri a PDL Târgovişte, de joi seara, s-a iscat un scandal între membri de partid.

La intrarea în sediul Teatrului Municipal Târgovişte, unde au loc alegerile în organizaţia municipală a PDL, a avut loc un scandal între delegaţii la conferinţă şi colegi ai acestora din partid, nemulţumiţi că nu au fost desemnaţi şi ei delegaţi şi că astfel nu pot vota.

A fost şi un apel la 112 de la o persoană aflată la faţa locului care a cerut sprijin Poliţiei.

În organizaţia PDL Dâmboviţa sunt nemulţumiri din momentul în care Florin Popescu a fost schimbat de la şefia organizaţiei de către conducerea centrală, în această vară. De atunci în organizaţie sunt două tabere, una care îl susţine pe Popescu şi alta care este alături de actuala conducere a filialei. Şi despre cei doi candidaţi la şefia PDL Târgovişte s-a spus că fiecare era susţinut de către o tabără din organizaţie.

error: Conţinut protejat !!