Incontinenţa urinară constă în pierderea involuntară de urină şi afectează până la 25%-45% dintre femei. Această afecţiune poate apărea la orice vârstă, însă este cel mai des întâlnită la femeile cu vârsta de peste 60 de ani. Având în vedere simptomele sale, incontinenţa urinară poate fi de mai multe tipuri, cel mai frecvent întâlnite fiind incontinenţa urinară imperioasă şi incontinenţa urinară de efort, dar şi incontinenţa dată de combinaţia dintre cele două forme.
Incontinenţa urinară imperioasă se manifestă atunci când apare nevoia subită şi de necontrolat de a elimina urina, deşi vezica nu e plină, după care, în mai multe cazuri, e urmată de pierdere accidentală a unor mici cantităţi de urină. Această formă de incontinenţă este cauzată, de cele mai multe ori, de hiperactivitatea vezicii urinare. Studiile arată că una din şapte femei cu vârsta de peste 20 de ani se confruntă cu incontinenţă urinară de efort, care constă în pierdere involuntară de urină în timpul efortului, asociată cu tuse, cu strănut, cu ridicare de obiecte grele, cu actul sexual sau practicarea de exerciţii fizice solicitante. La această afecţiune sunt vulnerabile în special femeile în timpul sarcinii sau după naştere, persoanele în vârstă cu musculatură slăbită, persoanele care au suferit intervenţii chirurgicale în zona pelviană, dar şi persoanele supraponderale. Una dintre principalele cauze ale incontinenţei urinare este reducerea proceselor anabolice din tractul urinar asociate cu scăderea producţiei de estrogen la femei, inclusiv la menopauză.
Soluţiile care există sunt, în cazul formelor uşoare de incontinenţă, abordarea unui stil de viaţă sănătos poate da rezultate vizibile. Foarte importantă este dieta alimentară care trebuie să conţină cât mai multe produse bogate în fibre, precum tărâţe, pâine integrală, fructe, mazăre şi fasole. Pentru ca urina să fie diluată corespunzător teste recomndat şi consumul de 1-2 litri de apă, care sunt necesari zilnic. De asemenea trebuie eliminată cofeina, băuturile carbogazoase întrucât acestea pot pune presiune asupra vezicii urinare şi asupra rinichilor. Funcţionarea optimă a vezicii urinare este afectată în mod negativ şi de fumat, aşa că atenţie doamnelor care fumaţi! În cazul în care această afecţiune nu se află într-un stadiu avansat se recomandă ca şi tratament practicarea exerciţiilor intensive ale muşchilor planşeului pelvian, sunt aşa numitele exerciţii kegel.
În farmacii se pot găsi diverse produse pe bază de extrase naturale din plante având acţiune antiseptică, antioxidantă care cotribuie la îmbunătăţirea vieţii femeilor care se confruntă cu incontinenţa urinară.
De asemenea în cazuri foarte grave, când suplimentele nutritive nu dau rezultate, când exerciţiile kegel nu îşi fac efectul, medicul specialist recomandă o analiză de urină, a funcţiilor renale, precum şi măsurarea presiunii şi a fluxului de urină pentru a se şti dacă se face sau nu o intervenţie chirurguicală.
Peste 70% din pacienţi, cu rezultate foarte bune, au fost trataţi fără intervenţii chirurgicale, prin administrare de medicamente pe bază de hormoni, fozioterapie şi electrostimulare, exerciţii kegel pentru întărirea muşchilor planşeului pelvin. În cazul în care se impune o intervenţie chirurgucală nu trebuie să existe o îngrijorare fiindcă este o problemă relativ simplă.
În farmacii există un medicament, feminost se numeşte, pe bază de extract de seminţe de dovleac, seminţe de in, fructe de afin american, seminţe de soia, urzică, vitamina D3, împotriva incontinenţei urinare, a pierderilor de urină involuntară şi scăderea frecvenţei micţiunilor diurne şi nocturne.
Pentru mai multe recomandări, specialiştii Hyperici sunt la dispoziţia pacienţilor în farmaciile din judeţ.
Carmen Holban, director asociat HypericiFarm