Site icon stiriDB

Grindeanu: Cred că toată această turbulenţă de dreapta trebuie să se încheie

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, joi, la Târgovişte, că „turbulenţa de dreapta trebuie să se încheie”, iar „începutul sfârşitului” va începe odată cu obţinerea funcţiei de premier de către Marcel Ciolacu, în luna mai.

„România are nevoie în 2024, după 20 de ani, de un preşedinte de stânga. De 20 de ani facem experimente cu preşedinţi de dreapta (…). Vedeţi acum că cei mai mari critici ai preşedintelui Klaus Iohannis sunt nişte domni care ne spuneau în 2014, când a fost campania lui Victor Ponta, sau în 2019, cât de bun e el faţă de candidatul nostru. Acelaşi lucru s-a întâmplat în 2004 când explicau aceeaşi domni cât de bun e Traian Băsescu faţă de Adrian Năstase şi sunt primii acum care încep să înjure (…). Eu cred că toată această turbulenţă de dreapta trebuie să se încheie şi începutul sfârşitului pentru aceşti domni eu cred că va începe în mai, când prim ministru al României va deveni Marcel Ciolacu”, a afirmat Grindeanu. Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, precum şi liderul particului, Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu, miniştrii social democraţi Petre Daea, Adrian Câciu, Florin Spătaru, Gabriela Firea participă la Târgovişte la conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Dâmboviţa. Sunt prezenţi, la Sala Sporturilor din Târgovişte, unde are loc evenimentul, peste 3.000 de delegaţi din organizaţiile locale ale PSD din Dâmboviţa.