Fostul internaţional Gică Popescu se va retrage de la Clubul de fotbal Chindia Târgovişte, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Firma prin care Gică Popescu era reprezentat în club este în insolvenţă, a mai spus Ţuţuianu. Decizia prin care Popescu se retrage de la clubul târgoviştean se va lua la Adunarea generală a Asociaţiei Fotbal Club Chindia de joi.
”Am verificat la Registrul Comerţului şi societatea Pimen GP SRL, reprezentată de domnul Gică Popescu, este în procedură de insolvenţă. Probabil că mâine (joi, n.r.) vom avea documentul oficial prin care Gică Popescu, prin această societate, se va retrage din Asociaţia Fotbal Club Chindia. Intenţia mea, ca preşedinte de consiliu judeţean, este ca alături de Primăria Târgovişte şi de Universitatea Valahia să asigurăm finanţarea la Clubul Chindia în 2014, cu obiectivul de a promova în Liga a doua”, a precizat Adrian Ţuţuianu.
Acesta a anunţat că şedinţa adunării generale a clubului a fost convocată de consiliul judeţean.
”Mâine (joi, n.r.), la ora 12.00, va avea loc Adunarea Generală a Asociaţiei Fotbal Club Chindia, este şedinţă extraordinară convocată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa cu trei subiecte: dezbaterea şi aprobarea raportului de activitate al consiliului director pentru perioada 12.08-31.10 2013, rectificarea bugetului până la finele anului 2013 şi prezentarea bugetului pentru 2014 şi stabilirea contribuţiei, respectiv cotizaţiei membrilor asociaţiei pentru 2014”, a spus Ţuţuianu.
Preşedintele CJ Dâmboviţa a adăugat că fostul internaţional Gică Popescu a confirmat că va pleca de la Chindia.
”Domnul Gică Popescu, într-o discuţie telefonică, atunci când a fost convocat, a spus că va trimite hârtia de retragere, dar chiar dacă nu ar face-o legea mă obligă pe mine să constat că nu mai poate avea calitatea de asociat, pentru că firma care este parte în acest contract este în procedură de insolvenţă”, a mai spus Ţuţuianu.
Acesta a mai declarat că va încerca să atragă noi investitori la Clubul de fotbal Chindia.
”Consiliul judeţean a plătit tot ce s-a obligat, mâine (joi, n.r.) voi discuta cu domnul primar Boriga ca până la sfârşitul anului să achite toţi banii necesari la club. S-au plătit datorii de circa 6 miliarde de lei vechi şi s-a asigurat finanţarea curentă a activităţii clubului”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.
Fostul internaţional Gică Popescu s-a implicat în fotbalul târgoviştean în 2010, când s-a înfiinţat echipa Chindia. Acţionarii clubului sunt Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia Târgovişte şi societatea Pimen GP care îl are ca acţionar pe Gică Popescu.