Fostul internaţional Gică Popescu nu a transmis, joi, la Adunarea Generală a Asociaţiei Club Chindia, niciun document de retragere de la clubul târgoviştean, aşa cum anunţa cu o zi în urmă preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
”Telefonic Gică Popescu a anunţat că vrea să se retragă, dar este plecat în străinătate şi când se întoarce va pune la dispoziţie un document. Din relaţiile pe care noi le-am luat de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultă că societatea comercială Pimen GP este în lichidare, ceea ce înseamnă că la momentul radierii din Registrul Comerţului oricum îşi pierde calitatea de asociat pentru că nu mai există ca persoană juridică”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Fostul internaţional Gică Popescu s-a implicat în fotbalul târgoviştean în 2010, când s-a înfiinţat echipa Chindia. Acţionarii clubului sunt Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia Târgovişte şi societatea Pimen GP care îl are ca acţionar pe Gică Popescu.