Gabriel Boriga (primar Târgovişte): Lucrările la PIDU sunt în grafic

Gabriel Boriga (primar Târgovişte): Lucrările la PIDU sunt în grafic

Lucrările prevăzute în Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) se desfășoară în condiţii bune, a declarat, miercuri, primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga, prezent în mai multe zone din municipiu în care se lucrează la infrastructură.

”Ne aflăm pe strada I.E. Florescu. Avem bordurile deja montate, trotuarele conturate, iar stâlpii de iluminat urmează să fie montaţi acolo unde este nevoie sau să fie schimbate corpurile de iluminat. Au fost dezafectate și câteva sute de garaje, urmând să se amenajeze parcări moderne. Acum o lună de zile, aveam o stradă cu asfalt învechit, cu gropi și borduri vechi, iar acum putem vedea un terasament balastat gata pentru asfaltare. În unele zone, s-a turnat deja primul strat. Se lucrează la capacitate maximă, vremea ne ajută și nu cred că vor apărea întârzieri la această lucrare”, a spus primarul Gabriel Boriga.

Acesta a precizat că lucrările care se execută în cartierele micro 11 şi 12 respectă normele, iar înlăturarea stratului de beton turnat în 1970 este prevăzut de proiectant.

”Se îndeplinesc toate normativele europene în privinţa asfaltării. Lucrările vor fi de calitate superioară și cu termen de garanţie de cel puţin cinci ani”, a precizat Boriga.

Acesta a fost însoţit pe teren de viceprimarii Ioan Ţuţuianu și Ciprian Prisăcaru, precum şi de city managerul Gabriel Cioacă.

În luna august s-a semnat ordinul de începere lucrări pentru zona B a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al municipiului Târgovişte. Valoarea proiectului este de aproape 70 de milioane de lei. Finanţarea este asigurată în proporţie de 98% de fonduri europene şi 2% contribuţia Primăriei Târgovişte.

Contractul pe zona B prevede lucrări ce se vor efectua în patru cartiere din Târgovişte: Aleea Trandafirilor, cartierul CFR, micro 11 şi micro 12. Timpul de execuţie este de 18 luni.

error: Conţinut protejat !!