”Târgoviştea duce tradiţia mai departe şi astfel ‘Crizantema de Aur’ atinge cea de-a 46-a ediţie. Acest festival asigură oraşului nostru un rol important în menţinerea vie a culturii poporului român în promovarea frumosului şi susţinerea valorilor (…). Primăria participă cu 5 miliarde lei vechi, dar aici banii chiar contează mai puţin, importantă este voinţa pe care o avem împreună să organizăm acest festival (…). Important este să ducem ‘Crizantema de Aur’ mai departe”, a declarat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.
Pe scenă festivalului vor urca, în acest an, Felicia Filip, Vlad Miriţă, Matilda Pascal Cojocoriţa.
În cadrul festivalului, Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian” va pune în scenă spectacolul de canzonete ”Paris, mon Amour!”.
Gala Laureaţilor Crizantema de Aur 2013 va avea loc duminică, 20 octombrie.
Biletele pentru festival pot fi achiziţionate de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte şi de la Teatrul Municipal şi au preţuri cuprinse între 40 şi 100 de lei.
Organizatorii acestei ediţii sunt Primăria Municipiului Târgovişte, Consiliul Local Târgovişte, Teatrul Municipal, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.