Conducerea Chindia Târgovişte a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, noul antrenor principal al echipei de fotbal târgoviştene, Vasile Miriuţă.
„Am oficializat deja despărţirea de Dragoş Militaru pe cale amiabilă, iar din acest moment noul antrenor principal este Vasile Miriuţă. Din punctul meu de vedere, am încercat de când am venit să facem lucrurile aşa cum ne-am propus. În mare parte am reuşit, au fost şi unele probleme pe care le reglăm din mers”, a precizat preşedintele Chidiei Târgovişte, Andrei Cordoş.
Miriuţă spune că în mare parte parte cunoaşte lotul de jucători.
„Cunosc cât de cât lotul, sunt jucători care au jucat anul trecut şi în prima divizie, pe unii dintre ei îi cunosc, pe Marc şi pe Moldoveanu i-am antrenat acum câţiva ani când erau şi ei mai tineri şi eu mai tânăr. Aşa, în mare parte parte, cunosc lotul”, a declarat noul antrenor al Chindiei Târgovişte, Vasile Miriuţă.
Întrebat dacă va aduce şi alţi jucători la Chindia, acesta a răspuns că se va consulta cu conducerea clubului.
„Asta nu depinde de mine, hotărăşte conducerea ce jucători vor mai veni. Bineînţeles ne vom consulta, dar aştept în următoarele zile să cunosc şi eu lotul cât mai bine şi să vedem dacă mai avem nevoie de un jucător, doi şi pe ce post”, a spus Miriuţă.
Despre condiţiile de la stadionul recent renovat de la Târgovişte, Miriuţă a precizat că sunt foarte bune.
„Condiţiile sunt foarte bune, chiar sunt condiţii de primă divizie, din ce văd aici, stadionul nou, terenul senzaţional şi în primul rând am văzut că şi public a fost numeros, la primul meci, cu Steaua, au fost 8.000. Asta înseamnă că lumea este lângă echipă şi sunt sigur că ne va susţine în continuare pentru că avem nevoie de ei”, a mai spus Vasile Miriuţă.