Fostul prefect Ioan Marinescu ar putea candida ca independent la Consiliul Judeţean Dâmboviţa

marinescu

Fostul prefect de Dâmboviţa Ioan Marinescu a declarat, marţi, la un post local de televiziune, că ia în calcul să candideze ca independent pentru funcţia de consilier judeţean.

”Pot să mă duc pe o variantă de asta, mă mai gândesc încă”, a spus Marinescu la emisiunea ”Faţă în faţă”, moderată de Anda Ştefan la ColumnaTV.

Marinescu a precizat că nu vrea funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa şi a spus şi de ce.

”Am îndeplinit multe funcţii de răspundere, nu aş vrea să îndeplinesc funcţia de preşedinte de consiliu judeţean pentru că schimbă foarte mult oamenii, nu pentru că ar vrea ei ci pentru că e solicitantă”, a spus Ioan Marinescu.

Acesta a vorbit despre cum i-a venit ideea de a candida, a făcut referire la experienţa administrativă acumulată ca prefect, vicepreşedinte al CJ Dâmboviţa şi a precizat că a primit oferte de la partide politice.

”Ideea (de a candida, n.r.) mi-a venit pentru că am primit pe facebook multe sugestii, de la oamenii de diferite categorii, dar nu o spun să îmi argumentez decizia”, a afirmat Marinescu.

Ioan Marinescu a fost membru PSD, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. De asemenea a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Teritoriale de Ordine publică (ANATOP). În noiembrie 2014 a fost numit prefect de Dâmboviţa, iar în februarie anul acesta a fost înlocuit din funcţie cu subprefectul Antonel Jijie.

error: Conţinut protejat !!