Deputaţii au respins, marţi, prin vot secret cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Florin Popescu.
Au fost 78 de voturi pentru şi 224 împotrivă. Chiar dacă votul a fost secret, rezultatul acestuia arată că Popescu a beneficiat de sprijinul PSD.
”Vreau să le mulţumesc colegilor mei că au avut încerdere în mine că nu sunt un pericol public (…). Nu fug nicăieri. Rămân la dispoziţia Justiţiei care sper să fie independentă”, a declarat Popescu, după votul din Parlament.
Popescu s-a închinat în momentul când aştepta rezultatul.
”Oricine trece prin astfel de lucruri normal că are emoţii. Iar la noi în familie este o veche tradiţie creştinească. Am cerut şi sprijin divin”, a mai spus Florin Popescu.
DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.
„Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA.