Florin Popescu: Alegeri în PDL Dâmboviţa vor avea loc în decembrie

florin popescu pdl miscarea popularaPDL Dâmboviţa va organiza alegeri pentru conducerea filialei în luna decembrie, a declarat, marţi, pentru stiridb.ro, deputatul PDL de Târgovişte, Florin Popescu.

Acesta nu a precizat dacă va candida pentru şefia organizaţiei.

”S-a stabilit ca alegerile să aibă loc în decembrie. Nu ştiu dacă acest termen va fi respectat în condiţiile în care în circa jumătate dintre organizaţiile locale nu au avut loc alegeri”, a precizat Florin Popescu.

Pe altă parte, acesta s-a referit şi la recentele discuţii de unificare a dreptei politice.

”E important ca partidele de centru dreapta să se unească şi să aibă candidat unic la preşedinţie”, a afirmat Popescu.

Deputatul PDL nu a declarat nimic referitor la varianta plecării sale la Partidul Mişcarea Populară, variantă neconfirmată până acum.

În luna iunie Florin Popescu a fost înlocuit de la şefia PDL Dâmboviţa, printr-o decizie a Biroului Permanent Naţional al partidului. Popescu a anunţat, după ce a fost demis, că are în continuare sprijinul primarilor PDL din judeţ.

Acum preşedinte interimar al PDL Dâmboviţa este consilierul judeţean Jean Popescu.

error: Conţinut protejat !!