Site icon stiriDB

Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cârstoiu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu a fost implicat, în martie 2011, într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane, instanţa respingând atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de procurori.

Accidentul a avut loc în Târgovişte, la 8 martie 2011, când Cergan, pe atunci preot în Parohia Lăculeţe din comuna dâmboviţeană Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae de la Parohia Gheboaia, soţia şi fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toţi trei decedaţi în accident.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că accidentul s-a produs pe fondul nerespectării de către inculpat a dispoziţiilor legale ce privesc siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, având o viteză de 80 km/h, viteză ce depăşea limita legală prevăzută pe acel sector de drum.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Târgovişte.

Florin Cergan este arestat în dosarul în care este cercetat alături de mama sa pentru luare de mită pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze în care era cercetat Dinel Staicu.