Firma care a câştigat lucrările la centura Târgoviştei nu a lucrat nimic, primăria ar putea face plângere penală
Fondurile europene de realizare a centurii ocolitoare a municipiului Târgovişte riscă să fie pierdute, lucrarea trebuia finalizată în 2012 şi nici acum, după o nouă licitaţie, firma nu a început executarea lucrărilor.
Firma care a câştigat licitaţia la centura ocolitoare a Târgoviştei nu a lucrat nimic timp de două luni, iar Primăria Târgovişte ar putea face plângere penală dacă se va constata că firma a declarat la procedura de achiziţie că are 20 de milioane de lei pentru a demara lucrările şi nu este aşa.
”La centură riscul este maxim. Din păcate firma care a venit acum nu reuşeşte să facă nimic, dacă nu se lucrează nici săptămâna asta va trebui luată o decizie. Dar cauza nu este de astăzi, pentru propagandişti spun asta. În 23 august 2012 trebuia terminată centura. Vina aparţine în exclusivitate celor care au condus primăria, domnul Boriga şi domnul Prisăcaru. Cristi Stan a încercat să facă o adjudecare, am zis decât nimic să dăm celor care au venit, dar se pare că nu au capacitate”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Acesta a explicat că firma care a câştigat licitaţia în acest an se pare că nu este în stare să execute lucrarea.
”Se pare că nu au capacitate. Le va face (Primăria Târgovişte, n.r.) plângere penală pentru că au făcut nişte declaraţii că au 20 de milioane de lei disponibile ca să finanţeze lucrările şi se pare că nu au nimic. Ar mai fi trebuit să aibă suportul unei firme din Bulgaria, care din verificările făcute părea a fi în regulă, dar se pare că a fost doar un suport pe hârtie să se poată califica la licitaţie”, a precizat Ţuţuianu.
Lucrările la centura Târgoviştei sunt abandonate din 2012.
La acest moment lucrările la centură sunt efectuate în proporţie de 27%. Contractul cu firma care a câştigat iniţial licitaţia a fost reziliat, iar în urma licitaţiei din vara anului 2015 câştigător al procedurii de achiziţie este asocierea SC Good Prod S.R.L. şi SK 13 Patstroy JSC.
”Vă aduc aminte în 2012 trebuia să fie gata, au stat un an şi jumătate să rezilieze contractul cu CAST-ul, lucru care putea fi făcut într-o lună de zile, au adjudecat din nou lui Tehnologica Radion a domnului Berna, prietenul domnului Băsescu şi al doamnei Udrea. Tehnologica Radion, au stat un an şi pe asta, nu a fost capabilă să prezinte garanţii, nu s-a încheiat contractul şi suntem practic la a patra procedură de achiziţie. Mai e de lucru în septembrie, octombrie şi poate ceva din noiembrie dacă permite vremea şi ar trebui finalizat proiectul ăsta până în iunie 2016, pe banii primăriei ce nu se face până la sfârşitul lui decembrie. Dacă nu terminăm până în iunie trebuie să dăm toţi banii înapoi”, a adăugat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Contractul de finanţare pentru centura ocolitoare a municipiului Târgovişte a fost semnat în februarie 2009. Iniţial partea de execuţie ar fi trebuit finalizată în luna august 2012, dar a fost reziliat contractul de execuţie de lucrări încheiat CAST SRL din cauza întârzierii foarte mari a lucrărilor.
Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului de centură a municipiului Târgovişte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR).
Valoarea totală a proiectului este de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei sunt nerambursabili.
Investiţia urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, şi extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.