Festivalul internațional de nai ”Gheorghe Zamfir” a debutat cu un recital al marelui artist

gh-zamfir-festival-nai

Festivalul internațional de nai ”Gheorghe Zamfir”, ce are loc la Găești, județul Dâmbovița, în perioada 1-4 septembrie, a debutat, joi, cu un recital al marelui artist, relatează Agerpres.

”Iată că a venit momentul, orașul în care m-am născut acum 75 de ani (…), unde mi-am petrecut copilăria, între mirajul de la arsura dealurilor, a verdeții, între cântecul cucilor și al păsărilor și râul Argeș, care curge la câțiva kilometri. M-am lăsat impresionat de toată mișcarea aceasta și toată vâltoarea pe care natura în cele patru anotimpuri o varsă peste noi (…). Mi-am adunat speranțele, trăirile, bucuriile și durerile și am plecat cu ele într-o traistă, cu patru naiuri pe care Fănică Luca mi le-a dat în 1955, când am insistat pe lângă mama mea și tatăl meu să mă lase să mă duc să învăț muzică, pentru că fără muzică nu pot să trăiesc”, a spus Gheorghe Zamfir, în debutul recitalului.

El a povestit publicului cum a început cariera sa.

”În 1955, l-am întâlnit pe marele Fănică Luca, care nu era un om învățat, nu știa note muzicale, nu știa solfegii, nu știa să scrie și chiar în perioada aceea l-am învățat să scrie ca să poată pune notele în catalog. Am fost 11 elevi la înscriere și singurul care a absolvit și liceul, cultura generală, și școala de muzică în același timp am fost eu. Deci, în 1961, cu Bacalaureatul și școala specială de muzică de 12 ani am intrat la Conservator cu bursă de stat, pe vremea aceea era un lucru demn de ținut cont. Am parcurs încă cinci ani, după care au urmat doi ani de zile la dirijat de orchestră simfonică și în 1966 am ajuns dirijor al Ansamblului Ciorcârlia. La 25 de ani, să mă văd în fața a 350 de artiști, nu era lucru ușor (…). L-am părăsit după patru ani și am început periplul mondial”, a precizat Gheorghe Zamfir.

Acesta și-a amintit apoi cu bucurie cum a fost primit de-a lungul timpului pe marile scene din toată lumea și cât de mândru a fost să fie prezentat ca român.

În prima zi a Festivalul Internațional de Nai ”Gheorghe Zamfir”, ce are loc în orașul natal al maestrului, au venit cunoscuți ai artistului, atât din țară, cât și de peste hotare. Recitaluri vor susține elevi ai artistului, precum și artiști din afara țării care au primit lecții de la Gheorghe Zamfir, ”discipoli”, cum i-a descris acesta.

A mai susținut un recital artistul Aydin Yavaș, în acompaniamentul Orchestrei Simfonice ‘Muntenia’, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie.

”Ziua a doua a Festivalului Internațional de Nai ‘Gheorghe Zamfir’ este dedicată muzicii simfonice. Concertul se va desfășura la Casa de Cultură ‘Dumitru Stanciu’ a orașului Găești, începând cu orele 19:30. Maestrul Gheorghe Zamfir, împreună cu invitații săi — naistul Jean Luc Faraux, soprana Irina Baianț, Claudia Iordache și Aydin Yavaș — vor interpreta lucrări din opere celebre și musicaluri, concerte instrumentale sau lucrări ale muzicianului Gheorghe Zamfir, acompaniați de Orchestra Simfonică ‘Muntenia’, dirijor Daniel Jinga”, se arată într-un comunicat al organizatorilor festivalului.

Ziua de sâmbătă va fi dedicată muzicii din repertoriul pop-simfonic, interpretată de invitați ai lui Gheorghe Zamfir. Printre aceștia se numără profesorul Cornel Pană, naistul Costel Enache, Vlad Spătaru, renumita soprană Irina Baianț, Ana Cebotari, dar și celebrul Francesco Napoli. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică ‘Muntenia’, dirijor Daniel Jinga.

Duminică este ziua muzicii folclorice, alături de orchestra ‘Lăutarii’ din Chișinău, condusă de Maestrul Nicolae Botgros. Vor urca pe scenă Vlad Spătaru, Vasile Iovu, Costel Pană, Rodica Anghelescu, Daniela Ghiță și Gheorghe Zamfir.

Organizatorii manifestării sunt Fundația Internațională de Muzică Gheorghe Zamfir, Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din Romania (A.P.C.T.T.R), în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Orașului Găești, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Institutul Cultural Român.

Accesul publicului în Parcul Central, la evenimentele din 3 și 4 septembrie, va fi gratuit.

Festivalul Internațional de Nai ‘Gheorghe Zamfir’ este la ediția a III-a.

gh-zamfir-festival-nai-2

error: Conţinut protejat !!