Site icon stiriDB

Felicia Filip, Vlad Miriţă, Matilda Pascal Cojocăriţa vor urca pe scena Crizantemei de Aur

Festivalul Naţional de Interpretare a Romanţei Târgovişte, cel mai longeviv eveniment muzical al României, va avea loc săptămâna viitoare, iar pe scenă vor urca Felicia Filip, Vlad Miriţă, Matilda Pascal Cojocăriţa, Carmen Tănase şi Adrian Păduraru, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgovişte, remis vineri.

Festivalul este la a 46-a ediţie şi va debuta, vineri, 18 octombrie, la Târgovişte.

În cadrul festivalului, Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian” va pune în scenă spectacolul de canzonete ”Paris, mon Amour!”.

”Festivalul Crizantema de Aur îşi va întâmpina publicul din fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti cu momente artistice deosebite ale marilor artişti autohtoni, dar şi internaţionali, cât şi cu interpretări de suflet ale celor 14 concurenţi veniţi din toată ţara şi din Republica Moldova. Prezentatorii evenimentului vor fi actorii Adrian Păduraru şi Carmen Tănase”, se arată în comunicatul Primăriei Târgovişte.

Soprana Felicia Filip este şi în acest an preşedinta juriului şi va fi însoţită în prezidiu de nume importante precum: tenorul Florin Georgescu, artiştii Matilda Pascal Cojocăriţa şi Gheorghe Turda, dirijorul Voicu Enăchescu, actorul Boris Petroff, redactorul şef Radio România Cultural Sorina Goia.

”Prima seara îi va aduce pe scenă pe apreciaţii tenori Vlad Miriţă şi Florin Georgescu, cât şi pe Matilda Pascal-Cojocoriţa, artista îndrăgită a muzicii populare. Tot în această seară, câştigătorul de anul trecut al Marelui Trofeu, Gheorghe Leordan, va interpreta romanţe cu parfum de crizantemă. A doua seară de festival va continua cu momente oferite de artişti internaţionali ce vor interpreta genuri muzicale înrudite romanţei, precum canzonete din Italia, fado din Portugalia, flamenco din Spania, romanţa rusească, ungurească şi ucraineană”, se mai arată în comunicatul Primăriei Târgovişte.

Gala Laureaţilor Crizantema de Aur 2013 va avea loc duminică, 20 octombrie.

Biletele pentru festival pot fi achiziţionate de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte şi de la Teatrul Municipal şi au preţuri cuprinse între 40 şi 100 de lei.

Organizatorii acestei ediţii sunt Primăria Municipiului Târgovişte, Consiliul Local Târgovişte, Teatrul Municipal, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

stiridb.ro este partener media al acestui eveniment.