Un factor poştal a fost muşcat, luni, de mai mulţi câini, în timp ce se deplasa pe Aleea Mănăstirii din municipiul Târgovişte, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.
Este vorba despre o femeie de 47 de ani, care a fost apoi transportată la spital pentru a i se efectua vaccinarea necesară în astfel de cazuri.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a fost muşcată de mai mulţi câini. O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit că femeia, în vârstă de 47 de ani, din localitate, factor poştal, în timp ce se deplasa pe str. Aleea Mânăstirii, a fost muşcată de câini în zona membrelor inferioare”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.