Expoziţia de pictură ”Florile copilăriei” are loc la Muzeul de Istorie din Târgovişte, iar cei care au realizat lucrările sunt elevi ai şcolilor ”Matei Basarab” şi ”Coresi” din municipiu.
Expoziţia este cu vânzare, iar vernisajul are loc, vineri, 29 mai 2015, începând cu ora 13.00, la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.
” Picturile din cadrul acestei expoziţii sunt create de către elevii din clasele V-VIII ai Şcolii “Matei Basarab” şi Şcolii „Coresi”, unii fiind la prima acţiune de acest fel, şi care au lucrat luni bune cu drag, sub îndrumarea profesorului lor de desen, Dan Popescu. Acest eveniment îşi propune să contribuie la promovarea activităţilor artistice realizate de către copii şi cu scopul mărturisit ca prin vânzarea lucrărilor, micii artişti să-şi poată asigura materialele necesare continuării activităţii artistice”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte.