„Poezie şi grafică în cetatea de scaun a Târgoviştei”, se intitulează expoziţia de caricatură a graficianului Marian Avramescu, ce va fi găzduită de Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, timp de câteva săptămâni.
Vernisajul va avea loc miercuri, 30 aprilie 2014, la ora 14.00 în Sala Auditorium a Muzeului de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.
Expoziţia cuprinde 113 lucrări şi este structurată pe capitole: Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, oameni politici din ţară şi străinătate, dar şi oameni de cultură. Printre acestea se regăsesc şi cele ale unor politicieni dâmboviţeni.
Fiind caricaturist politic de presă, graficianul Marian Avramescu se inspiră în lucrările pe care le realizează din paleta imagistică a politicienilor sau a personalităţilor din diverse domenii.
Vernisajul va avea loc în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, profesori, elevi şi publicul vizitator. Totodată, la eveniment va fi prezent şi fratele artistului, poetul Lucian Avramescu.
Născut în judeţul Prahova, graficianul Marian Avramescu a debutat cu grafică de presă, fiind colaborator al multor ziare şi reviste din ţară şi străinătate.
Artistul Marian Avramescu este grafician al agenției de presă A.M. Press , membru al comisiilor de jurizare din ţară ale concursurilor de caricatură şi posesor a 40 de premii naţionale şi internaţionale.