Introducerea unui metrou de suprafaţă pe actuala linie de cale ferată de la UPET spre zona industrială şi Teiş se regăseşte în Planul de Mobilitate al Târgoviştei.
”Proiectul pentru construirea unei linii de metrou suprateran propune utilizarea liniilor de cale ferată existente, magistrala 904, pentru viitorul traseu al unui metrou de suprafață. Acesta ar urma să facă legătură între următoarele puncte de interes la nivel local: zona magazinelor din centru pe linia uzinală a U.P.E.T., traversând strada Ion Constantin Brătianu, trecând prin terenul de la fosta Unitate Militară de la gară, urmând să folosească calea ferată curentă și având stații la centrele comerciale din zona Micro 6, Sala Sporturilor, Autogară, Halta Teiș cu legătură la Unitatea Militară Teiș, Centrul Comercial propus în zona de nord și Campusul Universitar Valahia din nord”, se arată în document.
Nu se specifică în document nimic despre costurile estimative ale investiţiei sau despre sursa de finanţare.
Prima dată când s-a vorbit despre introducerea metroului uşor în Târgovişte a fost în mandatul primarului Iulian Furcoiu. Tot atunci s-a introdus şi troleibuzul, investiţia stabilindu-se ulterior că a fost păguboasă pentru oraş. Liniile de troleibuz s-au desfiinţat, nu erau rentabile deşi făceau legătura dintre centrul oraşului şi diferite zone ale Târgoviştei.
Acum autorităţile spun că vor să schimbe mentalitatea târgovişteanului, să nu mai vină la supermarket cu maşina personală ci cu metroul uşor. Asta chiar dacă traseul metroului uşor nu trece prin cartiere, cetăţenii ar putea face cumpărături din zona UPET şi apoi să meargă la halta Teiş, cam asta reiese conform traseului.
”Impactul pe care îl va avea crearea traseului metroului de suprafață la nivelul transportului în comun este foarte ridicat, dat fiind faptul că zona centrală va fi conectată cu întreaga parte de vest și nord-vest a municipiului, acest lucru reprezentând un câștig pentru creșterea mobilității și diversificarea tipurilor de transport în comun. Efectul poate fi acela de schimbare a mentalității locuitorilor sau conform căreia pentru deplasările în zona centrală sau la cumpărăturile din zona centrală se poate ajunge doar cu autovehiculul personal”, se arată în Planul de mobilitate al Târgoviştei.
Nu este singura propunere de acest tip din strategie, mai este şi Ialomiţa – canal navigabil, taxă pentru cei care circulă cu maşina în centru, plimbarea turiştilor prin oraş cu autobuz de tip City Tour.
Strategia a costat 1,5 miliarde de lei vechi, iar consilierii locali o vor aproba în şedinţa de miercuri.
Planul de mobilitate este postat pe site-ul primăriei Târgovişte.
UPDATE Planul de mobilitate al municipiului Târgovişte a fost aprobat în şedinţa de consiliu local de miercuri.