Consilierii locali din Târgovişte vor discuta retragerea titlului de cetăţean de onoare mareşalului Ion Antonescu.
”Ştiu că există o solicitare în acest sens din partea Institutului ‘Elie Wiesel’. La acest moment singurul care poate să decidă revocarea unei hotărâri de consiliu, inclusiv privind titlul de cetăţean de onoare, este Consiliul Local Târgovişte. Probabil că luna viitoare o să analizez şi eu împreună cu domnul secretar al primăriei solicitarea şi ar trebui să intre pe ordinea de zi a consiliului local”, a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.
stiriDB a sesizat public, printr-un articol de presă, faptul că Institutul ”Elie Wiesel” cere Primăriei Târgovişte retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat în anul 2000 mareşalului Ion Antonescu, personaj controversat al istoriei noastre (condamnat pentru crime de război şi al cărui nume nu a fost reabilitat).
Despre această situaţie de la Târgovişte se vorbeşte şi în ”Raportul privind situaţia libertăţii religioase în România în anul 2013” al Ambasadei SUA la Bucureşti.
”Încălcând legislaţia în vigoare, primarul oraşului Târgovişte a continuat să refuze să anuleze titlul de cetăţean de onoare acordat mareşalului Ion Antonescu, liderul român pro-nazist din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care a fost executat drept criminal de război responsabil de uciderea a 280.000 de evrei români şi ucraineni”, se arată în raportul postat pe pagina de internet a Ambasadei SUA la Bucureşti.