Site icon stiriDB

#europarlamentare2019 Dâmboviţa pe locul trei la prezenţă cu 22,26%, ora 13.00

Judeţul Dâmboviţa este pe locul trei ca prezenţă la vot la alegerile europarlamentare cu un procent de 22,26%, la ora 13.00, informează Biroul Eclectoral Central (BEC).

Prezențe mai bune, la ora 13.00, sunt în Ilfov şi Sibiu.

Alegătorii primesc trei buletine – unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum. Se votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, între orele 7,00 – 21,00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT”, pe buletine de vot separate – unul pentru alegerile europarlamentare şi câte unul pentru fiecare întrebare a referendumului.

În secţia de votare sunt instalate trei urne de vot, câte una pentru fiecare buletin de vot.

Alegătorul poate să voteze pentru un singur tip de scrutin sau pentru amândouă. El prezintă operatorului de calculator actul de identitate şi precizează pentru ce tip de scrutin doreşte să voteze.

Cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European.

Alegătorii care în ziua alegerilor se află în localitatea de domiciliu sau reşedinţă votează la secţiile de votare la care sunt arondaţi. Cei care în ziua alegerilor se află în altă localitate (comună, oraş, municipiu) decât cea de domiciliu îşi vor exercita dreptul de vot la orice secţie de votare urmând a fi înscrişi în lista electorală suplimentară.