Elevii din Răcari, judeţul Dâmboviţa, învaţă în cadrul unui proiect să îşi dezvolte abilităţi folositoare în carieră, dar şi în viaţa personală: valori, stil personal de învăţare, comunicare şi lucrul în echipă, organizarea timpului, gestionarea banilor de buzunar, prezentare şi vorbit în public.
Liceul Teoretic „Ion Ghica” din Răcari a fost, miercuri, gazda lansării proiectului educaţional ME Project, derulat în colaborare cu Şcoala de Valori Bucureşti şi finanţat de Stauss România.
”Școala de Valori București în parteneriat cu Strauss România a conceput un program pentru tineri privind tocmai această nevoie resimțită în rândul adolescenților, de dezvoltare personală. ME Project este pentru al doilea an consecutiv la Răcari și încercăm – iar rezultatele obținute în anul școlar 2013/2014 ne-au dovedit că și reușim – să dezvoltăm la elevi acel sentiment de siguranță și confort, care să le permită o abordare încrezătoare a viitorului”, se arată într-un comunicat semnat de directorul Liceului Teoretic „Ion Ghica” Răcari, Mitru Alexandru.
În acest an școlar, 50 de elevi de la Liceul Teoretic „Ion Ghica” Răcari vor beneficia de 6 ateliere de educație nonformală. În cadrul acestor ateliere educaționale, elevii îşi vor dezvolta abilităţi folositoare în carieră, dar şi în viaţa personală: valori, stil personal de învăţare, comunicare şi lucrul în echipă, organizarea timpului, gestionarea banilor de buzunar, prezentare şi vorbit în public, își vor cunoaște punctele slabe dar şi punctele forte. Astfel, vor şti mai bine ce opţiuni au după terminarea liceului.
La lansarea proiectului au participat primarul oraşului Răcari – Marius Caraveţeanu, directorul Resurse Umane de la Strauss România – Mirela Georgescu şi reprezentantul Şcolii de Valori – Silvia Bogdan.