DSP Dâmboviţa: S-a trimis control la Găeşti, s-au vaccinat doar cei din categoria eligibilă
DSP Dâmboviţa a trimis o echipă de control la Spitalul Găeşti, după ce managerul spitalului a spus că vaccinează orice persoană, nu numai pe cei prevăzuţi în categoria eligibilă.
„Managerul de la Găeşti a făcut nişte declaraţii nefericite care nu s-au dovedit reale. Am trimis control şi nu a fost nicio persoană vaccinată care să nu fie din categoria eligibilă, respectiv personalul medical. Deci, nu a fost nicio problemă. I s-a pus în vedere să respecte protocolul. El a respectat, doar că declaraţia nu a fost conform cu realitatea. Ştie ce are de făcut, i s-a pus în vedere. El a vorbit la modul general, că dacă n-ar fi doritori, mai bine decât să arunce dozele vaccinează pe toată lumea. Nu s-a întâmplat, nu ştiu acum dacă nu luam din pripă ce ar fi făcut mâine, poimâine, dar cel puţin ieri şi astăzi, că de două zile a început vaccinarea în Dâmboviţa, nu s-a vaccinat nici măcar o persoană care să nu facă parte din categoria eligibilă la Găeşti”, a afirmat directorul DSP Dâmboviţa, Sorin Stoica.
Managerul Spitalului Găeşti, Laurenţiu Beluşică, a declarat marţi că vaccinează antiCOVID-19 pe oricine doreşte, nu numai cadrele medicale şi asta pentru a nu arunca doze de vaccin, în caz că medicii refuză vaccinarea.