Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa interzice consumul de apă de la sistemul public de alimentare în localitatea Găeşti, după ce s-a constatat că aceasta era neconformă şi conţinea detergenţi, se arată într-un comunicat al DSP, remis joi.
De asemenea DSP Dâmboviţa susţine că a fost notificată cu întârziere în legătură cu privire la avaria survenită la reţeaua de distribuţie a apei în Găeşti şi anunţă că a amendat Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa cu 5.000 de lei.
”Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a fost notificată cu întârziere, astăzi, 12.03.2015, cu privire la avaria survenită la reţeaua de distribuţie în data de 9.03.2015 în urma lucrărilor de reabilitare-extindere a reţelei de canalizare din Găeşti. Având în vedere acest fapt, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a luat măsura sancţionării contravenţionale a Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa cu amendă în valoare de 5.000 de lei”, se arată în comunicatul DSP Dâmboviţa.
În document se mai arată că o echipă de inspectori sanitari s-a deplasat la faţa locului pentru a analiza situaţia şi a dispune măsurile necesare: interzicerea utilizării apei furnizate pentru consum uman până când nu există certitudinea că nu este pusă în pericol sănătatea consumatorilor; asigurarea unei surse de apă alternative pentru populaţia afectată până la reluarea furnizării apei de calitate corespunzătoare; informarea populaţiei de către furnizor cu privire la interzicerea consumului de apă din reţea până când aceasta va reveni la parametrii de calitate.
De asemenea inspectorii DSP au recoltat probe de apă de la robinetul consumatorilor de pe străzile afectate.
În comunicatul DSP Dâmboviţa se mai precizează că direcţia va monitoriza situaţia de la Găeşti şi va dispune măsurile care se impun.
Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa recunoaşte că a fost o defecţiune şi susţine că vina aparţine unei societăţi comerciale.
Compania de apă nu a anunţat nimic la momentul incidentului, ci după ce presa a aflat ce s-a întâmplat. La trei zile după ce a livrat apă cu detergenţi Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa a transmis un punct de vedere.
În document se arată că în data de 9 martie a avut loc o avarie la reţeaua de apă în Găeşti.
”Sunt suspiciuni că responsabil de acest fenomen de spumare este un agent economic din zonă care produce detergent pentru gresie, faianţă şi pardoseli. Poluarea a fost posibilă din vina exclusivă a acestui agent economic prin trecerea necontrolată a detergentului în reţeaua de apă, prin intermediul unui furtun cuplat la reţeaua de apă şi lăsat liber în vasul de detergent. La scăderea presiunii în reţea din cauza avariei detergentul s-a descărcat în reţeaua de distribuţie a apei potabile fără ca agentul economic să ne sesizeze acest lucru când a observat pierderea de detergent”, se mai spune în comunicatul companiei de apă.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa a deschis un dosar penal în acest caz.