Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa a distribuit tablete dezinfectante şi a prelevat probe de apă în comuna Aninoasa, unde mai multe persoane au consumat apă neconformă din sistemul public de alimentare și au ajuns la spital.
”Au fost depistate activ 140 de persoane cu simptomatologie digestivă, iar numărul total al prezentărilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi medici de familie se ridică la 107, din care 13 pacienţi internaţi şi 94 cu tratament ambulatoriu”, se arată într-un comunicat al DSP Dâmboviţa, remis joi.
Cetăţenii au fost sfătuiţi asupra măsurilor de prevenţie, iar reprezentanţii DSP au distribuit fluturaşi cu măsuri de igienă familială şi 4.500 tablete dezinfectante pentru dezinfecţia suprafeţelor, ustensilelor de bucătărie şi a veselei (1 tabletă la 10 litri apă).
”S-au prelevat 10 probe de apă din sursele alternative (cisterne) şi din reţeaua de distribuţie în scopul monitorizării calităţii apei din sistemul public. S-a solicitat Companiei de Apă Târgovişte programul de derulare al lucrărilor pentru potabilizarea apei, cu termene şi responsabilităţi”, se mai arată în comunicatul DSP Dâmboviţa.